Despre mine

        În blogul anterior, Viață și Verdeață, am scris despre lucrurile care mă inspirau în acel moment și pe care le trăiam. Subiectul de la care am început a fost hrana-vie, pe care eu o consider și în continuare o dietă ideală pentru om, pentru că i-am văzut beneficiile mai ales în cele trei luni în care eu am reușit 95% să mănânc doar alimente crude. Dar cu toate astea eu am simțit că ceva lipsește, mai ales că mă învârteam în jurul aceluiaşi cerc. Aveam nevoie acum de alte alimente dar pe care deasemenea trebuia să mi le cumpăr, care de multe ori erau mai scumpe, şi a căror calitate nu o puteam controla. Iar la unele alimente, datorită modificării genetice trebuia chiar să renunţ. Şi poate aş fi reuşit să mă menţin la dieta asta, dar am considerat că este ipocrit gestul meu, că în felul ăsta îmi rezolv mie problemele de sănătate dar nu şi copiilor. Căci una era să renunţ la unele alimente pentru simplul motiv că nu îmi mai plac şi alta era să renunţ la ele conştientă fiind că îmi fac rău, chiar dacă gustul lor îmi plăcea. Deci cum puteam să mai pun pe masă pentru familia mea, cu bucurie, exact acele alimente pe care eu nu le mai mănâncam?  Simţeam că ceva nu se leagă.
        Şi, când am început să citesc cărţile Anastasiei am înţeles de ce. Saltul în alimentaţie pe care vroiam eu să-l fac trecea peste un detaliu important: Pământul. Am înţeles că de fapt trebuia să refac ceea ce era stricat şi nu să elimin. Că degeaba nu mai mănânc aia şi cealaltă, dacă copiilor le dau exact acele alimente de care eu mă feresc. Că degeaba mănânc eu sănătos dar consum alimente aduse cu ajutorul combustibilului petrolier de la mii de km distanţă. Am înţeles deci că adevărata hrana-vie era cea din imediata mea apropiere, cultivată cu propriile mâini. Că astfel seminţele au şansa să se refacă. Cum? Simplu! Plantându-le în grădina mea, în propria Vatră de Familie şi păstrând seminţele de la sezon la sezon. Doar aşa ele se pot reface din punct de vedere genetic şi doar aşa conştiinţa mea va fi împăcată faţă de copiii mei. Abia atunci ei cu adevărat vor putea alege ce să mănânce, dar vor mânca cu bucurie, respect şi recunoştinţă faţă de pământul care îi hrăneşte. O singură datorie vor avea: Să păstreze curat ceea ce au primit.
       De aceea reîncep să scriu aici despre Pământ, despre viaţa pe el, despre regenerarea seminţelor, deci despre Vatra Familiei EmiliAna din Satul Anastasia.




         Şi mai am un vis: Acela de a fi mulţi, cât mai mulţi, pentru ca împreună să recreem satele de odinioară, în care sărbătorirea naturii, claca, meşteşugurile, îngrijirea pământului erau activităţi de mare cinste.

3 comentarii:

  1. ma bucur ca iti traiesti visul!urmaream blogul tau ,,viata si verdeata,,.Te voi citi in continuare, esti o femeie foarte puternica, sunt sigura ca vei duce la capat tot ce iti doresti.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ai revenit atunci Irina şi mă bucur că îţi place ce scriu şi aici. Îţi mulţumesc pentru aprecieri, eu nu mă consider chiar puternică. Cred însă că motorul ce stă la baza faptelor este întotdeaua voinţa şi lumina din capătul drumului pe care vrem să-l urmăm.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua Cunosc persoane indragostite de cartile lui Megre. O parte din acestia traiesc dupa acele modele, printre care si eu cu 2 ha de teren si casuta ecologica facuta de mine personal. De asemenea anual merg in munte petru o recolta de conuri de cedru care sa-mi ajunga un an. Mult succes si de cunoasteti o scoala dupa modelul din Tekos ar fi ideal

    RăspundețiȘtergere