Cartofi în paie şi straturi înălţate

    De la Anastasia am înţeles că singura hrană cu adevărat vie este cea crescută de mâna mea, impregnată de propria energie. Că doar plantele care mă cunosc (excepţie cele spontane) îmi pot oferi maximum lor de gust şi de nutrienţi. Când am comparat cele citite cu propria experinenţă mi-am amintit şi eu că cele mai gustoase fructe sau legume pe care le-am mâncat vreodată au fost cele din grădina mea. Atunci când cu emoţie culegeam primele roade, acel moment se transforma în sărbătoare! Şi acum îmi amintesc gustul primei caise coapte, din copăcelul plantat de mine în urmă cu câţiva ani. Am împărţit caisa cu copiii şi... ce gust! Niciodată nu l-am mai întâlnit de atunci la o caisă.

    Când am venit aici, în noua mea grădină, mă uitam descurajată la pământul plin de muşuroaie şi bine înţelenit de iarbă. Aroma cimbrişorului care adoră muşuroaiele era într-adevăr încântătoare, dar grădina pe mogâldeţele acelea părea imposibilă, cel puţin prin metode de permacultură. Aşa că în primul an mi-am zis că bine ar fi să îndrept pământul şi am arat cam tot ce se putea ara. Cu siguranţă nu am făcut bine pământului şi abia am reuşit să am o minimă recoltă. Iar costurile de prelucrare a pământului nu au fost mici, deci am greşit.

     Vara trecută am schimbat metoda. M-am împrietenit cu muşuroaiele, care au aparut cu încăpăţânare la loc şi printre ele am făcut straturi înălţate, iar în paie straturi de cartofi, fasole şi mazăre. Şi a fost bine. Nu extraordinar căci am scăpat grădina din vedere când a venit timpul lucrului la casă, dar bine. Şi iată ce a ieşit:

           Pentru straturile de fasole şi cartofi am tăiat mai întâi iarba cu cultivatorul Fokin, apoi am pus un strat de paie iar peste paie compost. În compost am pus seminţele.

          Pe cele de fasole le-am împins în cuiburile de compost iar cartofii i-am lăsat deasupra.

       A urmat apoi un alt strat de paie iar când plantele au răsărit şi odată cu ele şi iarba (puţină însă datorită stratului de paie de la bază) foarte uşor am tăiat avântul ierbii tot cu sapa Fokin. Este singura unealtă pe care am folosit-o la straturi; de sapă sau hârleţ nu a fost nevoie. 

                                                  Un companion tăcut în grădină.

      Răsaduri obţinute din seminţe germinate după o metodă foarte ingenioasă, învăţată de la cineva care participa la evenimentul  Piaţa seminţelor libere. O voi descrie curând căci merită încercată.

                              Momentul plantării lor în stratul pregătit pentru legume.

    Pentru a obţine stratul înălţat am împrejmuit cu scânduri, am pus ziare şi paie pe sol şi apoi un strat gros de compost. Ulterior am mulcit stratul.

                                                  Plăntuţele încep să se arate.

      

    Cartofilor le-a mers mult mai bine cultivaţi în paie. Dovada a fost numărul mic al gândacilor de colorado pe care i-am adunat cu mâna.

       Două straturi de cartofi lungi cam de cinci metri şi late de unu jumate, ne-au ajuns până toamna târziu.

     Din păcate nu am reuşit să fac poze frumoaselor flori ale soarelui, sau fasolei sau roşiilor. Nu am avut o recoltă bogată, dar atât cât a fost ne-a ajuns.
     Însă satisfacţia cea mai mare a fost că am putut mânca ceva din pământul meu fără să-l deranjez.
     A fost un experiment de permacultură reuşit pe care îl voi repeta şi îmbunătăţi şi anul acesta.

Grădina cultivată

   Dacă din grădina noastră vrem să mâncăm aceleaşi fructe şi legume pe care de regulă le cumpăram, vom descoperi că într-adevăr grădinăritul şi aranjarea peisajului sunt artă şi ştiinţă în acelaşi timp. După cum spune Anastasia peisagistica este singura artă şi singura ştiinţă care ar fi trebuit să fie dezvoltată şi studiată de om chiar din primordialitate, căci pentru a ajunge la nivelul în care doar întinzi mâna şi culegi acum ne trebuie o experienţă de o viaţă.
    Prin urmare eu, cu puţina mea experienţă, nu am făcut mare lucru în grădina de anul trecut. Am semănat muuulte seminţe şi am cules... puţine roade. Dar chiar şi aşa,

      m-am bucurat de fiecare nouă frunză a copăceilor plantaţi

     am mângâiat cu ochii micul lan de floarea-soarelui

     şi pe cel de ovăz

     m-am bucurat de parfumul florilor

     de culorile lor

     am savurat delicioasele zmeurele

     ceapa şi usturoiul ne-au condimentat prânzurile

     ridichile au fost delicioase iar mazărea a fost savurată direct din grădină

     dovlecelul a fost atât de dulce...

       cartofii au fost baza multor mâncăruri (iar pe o mică parcelă am experimentat şi cartofii în paie)

     dulcile roşii au fost doar de gustare, iar porumbul şi fasolea verde au fost deliciile sfârşitului de vară

     Deci, dacă trag linie, aş zice că prima recoltă din Vatra Mea a fost chiar îmbelşugată, având în vedere că nu am făcut pentru toate astea mai mult decât să le plantez. Nu am pus îngrăşăminte, nu am plivit, nu am săpat printre ele. Am pus căteva paie la rădăcina roşiilor şi atât. Sigur că toate aceste legume nu au asigurat nici pe departe necesarul nostru alimentar dar acest puţin, pe lângă faptul că din punct de vedere nutriţional depăşeşte toată hrana din afara grădinii noastre, energiile ce se nasc din legătura cu propria grădină sunt atât de binefăcătoare. Cu multă  iubire, observare, înţelegere şi conectare cu pământul de la an la an recoltele vor fi tot mai îmbelşugate, iar armonia dintre familia mea şi natură, univers, se va restabili. Dar, asta este aventura care de abia de acum încolo începe...