Se afișează postările cu eticheta ecologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ecologie. Afișați toate postările

joi, 19 martie 2015

Satele din visul Anastasiei - România

      Şi pământul României își cheamă copii la el!  Şi... iată că suntem tot mai mulți oameni iubitori de frumos și de simplitate, două ingredinete pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie de la începuturi prin măreaţa sa creaţie, Pământul. Este o reţea întreagă de oameni ce îşi doresc şi caută aceste două lucruri esenţiale: Frumos şi Simplu. Anastasia, prin cărţile ei ne-a oferit un model prin care putem avea aces la aceste două ingrediente prin cel mai autentic mod, din Vatra Familiei noastre. Şi în România termenul de Vatră este foarte profund şi de câte ori îl rostim (cel puţin eu) parcă se văd cum crengile îndoite de rod se apleacă să fie culese, parcă se aud lemnele trosnind în soba din căsuţa mică, văruită în alb. Vatră înseamnă întotdeauna acasă, în acelaşi sens profund de întoarcere la origini. Până şi pentru soldaţii în termen, expresia pentru ziua eliberării era  ne lăsăm la vatră.
        În România , în acest moment nu există sate sau comunităţi la nivelul celor ruseşti. Sunt câteva începuturi (despre care ştiu eu, poate mai sunt dar nu au făcut acest lucru public) precum:
  Valea Curcubeului 

   Armonia Brassovia
         (în această comunitate mai mare există doar un grup inspirat de visul Anastasiei)

  Satul Anastasia 
(adică sătucul nostru)

       Aceste comunităţi însă, evoluează încet. Prea încet aş zice eu având în vedere că sunt atât de mulţi oameni ce iubesc pământul şi privesc viaţa cu o nouă conştiinţă, căci şi România are nevoie de o astfel de revoluţie. Şi la noi aerul din oraşe este supra-poluat, şi la noi apele sunt tot mai murdare şi tot mai exploatate, şi la noi pădurile dispar şi pământul este chimizat iar familiile trăiesc îngrămădite în cutii de beton şi se hrănesc cu alimente din toate colțurile lumii. Puţinii ţărani autentici care au mai rămas, acei oameni cu care noi am ajuns să ne mândrim în alte ţări tocmai datorită autenticităţii lor, privesc cu tristeţe cum modernizarea tehnologică vine şi peste ei. Şi printre aceştia şi mai puţini sunt cei care îşi pot convinge copiii că asta este viaţa pe care ar trebui să o trăiască la rândul lor. De ce? Pentru că sunt puţini, sunt împrăştiaţi şi nu pot pune împreună la cale un plan prin care să-şi ţină copiii acasă. Societatea de care ei au încercat să stea cât mai departe le ia acum copiii, îi integrează în ea.
    Pe de altă parte, valul acesta nou de oameni care au înţeles că pământul şi traiul pe el au nevoie de o altă abordare vor să ţină piept societăţii pe cont propriu. Vor să facă o schimbare, dar în felul lor şi am observat că li s-a instalat tot mai mult teama că dacă se vor uni cu alţi oameni nu vor mai fi liberi, aşa cum visează ei să devină. Nu vor să iasă dintr-un sistem şi să intre în altul. Nu mai vor să-şi asume responsabilităţile născute din viaţa în comun. Dar eu cred că oamenii numai împreună pot face lucruri care să conteze. Sistemul vechi trebuie înlocuit cu unul nou care să funcţioneze. Iar sistemul propus de Anastasia funcţionează şi dovezile continuă să susţină acest lucru. Şi nici mutarea într-un sat -de tip vechi să zicem- nu are nici o valoare, căci nu oamenii trebuie schimbaţi, ci sistemul în care trăiesc oamenii. Iar pentru ca acel sistem să se nască trebuie ca oamenii cu acelaşi ideal să se adune, pentru a se creea pentru generaţiile viitoare acel gen de sustenabilitate pe care numai o comunitate de oameni îl formează. Apoi, după noul model tot mai mulţi oameni pot să se ia şi vechile sate să reînflorească.
    Cocluzia mea este că s-a cam uitat de zicala: ,,Unde-s mulţi puterea creşte". Anastasia sintetizează zicala vorbind despre gândul colectiv şi despre faptul că oamenii nu mai sunt conştienţi de puterea lui. Sau dacă totuşi se strâng în urma unui ideal, de multe ori faptele generază întrebarea dacă a fost corect sau nu idealul servit. Dar idealul de a îngriji pământul împreună, de a-l iubi, este un ideal care nu are cum să fie greşit şi nu ar trebui să fie pus la îndoială. Faptele ce se nasc în urma lui sunt măreţe! 
     Dacă am adopta şi noi acest proiect al Vetrelor de Familie ca pe un proiect colectiv, cu toată seriozitatea şi cu toată încrederea că funcţionează, vom reuşi şi noi să ne ajutăm ţara, să îi păstrăm curăţenia ce încă o mai are pe ici pe colo, să clădim pentru copiii noştri o societate corectă. Societăţii îi trebuiesc reînnoite piesele din care s-a construit, iar piesele sunt însăşi familiile din care s-a construit societatea. Cu un alt ideal, împreună o nouă societate vom putea clădi şi un sistem ale cărui valori sunt cele umane şi în care pământul joacă rolul important în susţinerea acestor valori.
   Satele de tip Anastasia deja concretizate, satele din visul ei sunt dovada că proiectul Vatra Familiei este unul ce poate face schimbări radicale. Ce şcoli minunate pentru copiii noştri se pot naşte aici, ce viaţă socială pot ei avea, magică de-a dreptul!
    Întoarcerea omului în Vatra sa este un element cheie în buna funcţionare a unei societăţi, este cel mai corect lucru pe care îl poate face pentru el însuşi, pentru cei ce au fost şi pentru cei ce vor veni...


duminică, 15 martie 2015

Trezirea

    Trezirea mea ecologică, a iubirii pentru pământ a început să se producă treptat, din momentul în care au venit pe lume cei doi copii ai mei. Viaţa pe care o trăiam şi tot ce se întâmpla în jurul meu, suferinţa copiilor şi a celor dragi atunci când erau bolnavi, felul în care medicina alopată, la care apelează aproape toată lumea, trata problemele lor, dubiul care mi se năştea în privinţa beneficiilor vaccinurilor când vedeam cât de mult sufereau copiii după ele şi hotărârea să nu le mai fac după ce vaccinul de la 8 luni a declanşat o pneumonie acută fetiţei mele. Problemele de cuplu. Calitatea îndoielnică a hranei ce le-o puneam în farfurie copiilor mei. Superficialitatea vieţii de la oraş în care cele mai mari plăceri se rezumau la a face cumpărături şi a consuma ceea ce s-a cumpărat. Neputinţa de a face ceva bun pentru familie şi mai mult, pentru natură, pentru pământ din acea ipostază de veşnic consumator. Nemulţumirea faţă de sistemul şcolar, faţă de sistemul de viaţă în sine care îmi prefigura mie şi copiilor o viaţă în care scapă şi trăieşte bine doar cine are noroc, cine are multe diplome şi în care valoarea umană nu era un criteriu care să conteze. Religia, care oferea un şablon de viaţă dar nu şi sens al vieţii noastre pe pământ,  în care responsabilitatea faţă de pământ era exclusă din practicile spirituale. Televizorul care ,,zornăia" doar informaţiile pe care ar vrea alţii să le ştim, nu şi cele care ar conta pentru noi, care ne-ar ajuta să ne adunăm gândurile într-unul singur, comun, acela de a trăi bine împreună noi între noi, ca oameni, ca fraţi ce suntem. Toate acestea m-au făcut să înţeleg că doar a aştepta de la alţii, să facă ei binele acela la care visăm cu toţii de fapt, este ceva ce nu are cum să se întâmple, că singura persoană care poate rezolva problemele nemulţumirilor mele sunt chiar eu.
     Aşa că am început să caut alternative medicale precum homeopatia şi medicina naturistă, am început să îmi doresc să trăiesc într-un mediu cât mai deschis, natural, într-o casă mică din lut acoperită cu paie, chiar dacă asta însemna să plec din casa pe care o aveam, chiar dacă asta însemna să las persoane dragi în spate, dar vroiam să fiu cât mai ,,aproape" de pământ, să îmi cresc copiii aşa, liberi, între flori şi animale să îmi cresc hrana cu mâinile mele şi să nu fim singuri, ci alături de alţi oameni cărora şi lor oraşul a început să le facă ,,bătături". Şi iată că dorinţele mele m-au dus în faţa unor cărţi care au făcut ca trezirea mea ecologică şi iubirea faţă de pământ să se concretizeze. Ele m-au făcut să înţeleg că cea mai importantă responsabilitate a unui om, dată de Dumnezeu, este acea de a îngriji cu toată iubirea lui pământul. Şi că lipsa noastră de responsabilitate faţă de pământ a adus la haosul actual ce s-a instalat pe toate planurile.
      Cărţile se cheamă Cedrii Sunători ai Rusiei şi sunt scrise de autorul Vladimir Megre. Ele sunt rezultatul întâlnirii unui comandant de navă  (autorul) cu Anastasia, o femeie pustnică, din Siberia, ea fiind o persoană ce se trage dintr-un neam de oameni pustnici care niciodată nu au trăit în afara pădurii, şi care aduce multă claritate în imaginea pe care ar trebui să o aibă omul despre el însuşi, despre menirea lui pe pământ, despre felul în care ar trebui să relaţioneze cu pământul pentru a se putea restabili relaţia dintre el, omul şi Dumnezeu, dintre el şi univers şi astfel el să cunoască din nou nemurirea, iar planeta vindecare. Şi toate astea sunt reduse simplu la o singură idee, la un singur fapt, acela de a creea un spaţiu propriu şi personal pentru om şi familia sa, impregnat cu iubire şi care se numeşte Spaţiu de Iubire, sau Vatră a Familiei.
     Când am înţeles că pe cât de simplu era de făcut pe atât grabnic este, căci şi eu dar şi pământul suntem în suferinţă, şi că visul despre flori şi animale nu este doar un vis frumos ci este responsabilitatea mea faţă de copiii mei şi faţă de generaţiile viitoare, am ales o bucată de pământ pe care să-mi întocmesc Vatra Familiei, în care am început deja cu iubire să plantez copăceii ce vor umbri leagănul nepoţeilor mei, care le vor curăţa aerul, care le va da lemn pentru căsuţele lor, care îi vor hrăni, care îi vor proteja, vindeca şi încânta cu florile şi miresmele lor an de an, viaţă după viaţă...