Vatra Familiei EmiliAna

   ,,- Dumnezeu l-a conceput nemuritor pe om. Omul, doar trei condiții trebuie să respecte: 
   Prima: să-și făurească spațiu viu, care să-l atragă atât pe sine, cât și pe cel iubit.
   A doua: pe lume să existe cel puțin un om care să se gândească la tine cu dragoste și bunăvoință.
   A treia: niciodată să nu permiți ca în tine să ia ființă gândul că moartea ar putea să te răpună - și asta e vital. Atunci când unui om deja amorțit i se inculcă ideea că, negreșit, va muri și el crede în așa ceva, cu-adevărat gândul său înclinat va muri. Iar când un om - în accepția terestră, vârstnic - cu trupul deja scofâlcit, zace pe patul morții, dar nu acceptă moartea, ci dimpotrivă, își proiectează mintal continuarea vieții în spațiul viu de el plăsmuit, atunci el va renaște. Asta e legea Universului. Lege care nu permite unui gând care a zămislit viață, să moară.
   Voi aveți conceptul de selecție naturală. Uite că și azi programul Divin îi selecționează pe cei mai buni pentru reîncarnare. Dacă înainte selecția nu era așa puternică, acum este tot mai intensă, deoarece cel care, cu dragoste își va întemeia a sa vatră a familiei se va reîncarna iar și iar. 
    Tot ce-i va sta în cale, pe veci va dispărea de pe fața Pământului, lăsând loc civilizației nou-născute.” ( Din seria Cedrii Sunători ai Rusiei de Vladimir Megre, Cartea a 8-a Noua Civilizație, cap. Nemurirea, pag. 232)

    Cu cele mai sus scrise purtate în inimă, în vatra familiei mele viața merge mai departe...

                                                           Lucrări la căsuță

    După o viață în care aproape totul este ,,de cumpărat”, crearea unui colț de rai este un proces pe cât de înălțător pe atât de lent. Aici am înțeles sensul sărbătorilor agrare. Când alimentația depinde în totalitate de soare, de ploaie și de vânt nevoia, sau mai bine zis datoria omului să slăvească natura și să o îmbuneze este vitală. Dar când câteva mii de oameni știu deja înfricoșați, prin ,,bunăvoința” meteorologilor, că a doua zi va fi grindină, iar pentru ei hrana crește pe rafturile magazinelor, este imposibil ca cei câțiva optimiști care își doresc ca plantele lor să crească și să rodească să combată gândul celor mulți.
   Așa că și la noi, după înghețuri târzii și după o vară ploioasă cu câteva etape de grindină, a venit și vremea să ,,numărăm bobocii”. Livezile și nucii din sat au fost afectați, dar în vatra noastră, căci despre ea era vorba câteva roade tot am cules. Și... voi lăsa imaginile să vorbească despre asta:

           Deși plăntuțele au fost lovite, unele au suportat capriciile verii fără să se îndoaie și și-au văzut de rodul lor.

                                                            Cartofi în paie

Flori din soare

                  Grâu și secară secerate manual. Nu sunt multe dar căteva turtițe de leac tot voi face

                                                         Fasole

                                                                     Castraveți

                                                                  Dovlecel

                                                     Leușteanul a fost verde toată vara

                                                       Ceapă perenă de frunze

                              Morcov sălbatic, la fel de comestibil ca și cel de cultură

                                                                    Păpălău

                     Și alte câteva flori care mi-au încântat privirea de-a lungul întregii veri:

                                                                     Mac de câmp

                                                       Mac de grădină, Albăstrele

                                                       Frumoase Crăițe

                                                                          Gladiolă

             Trandafir de dulceață. Câteva petale adăugate în dulceața de piersici i-au îmbogățit gustul

                                                         Gura-leului cu miros diafan

                                                                        Gerbera

                                          Mărită-mă mamă. O floare perenă rustică, fără miros dar superbă

                                 Caprifoi, care are proprietăți curative asmănătoare aspirinei

                                                                           Tei

                                                                        Sunătoare

                                                         Codița-șoricelului

 Violete 

                                       Delicate crizanteme ce întâmpină toamna cu mirosul lor amărui

                                                                    Zmeură târzie

                                            

    ,,...În conștiința unui pământean s-a cuibărit un virus care s-a râspândit cu repeziciune printre ceilalți locuitori ai planetei. Savanții noștri au denumit acest virus, moartea, Din cât se deduce din mărturiile istorice, maniera în care se manifestă acest virus este dată de următoarele fenomene:

     Oamenii parazitați trec la nimicirea diversității biologice a planetei, în schimbul căreia edifică o altă lume, primitivă, artificială. Această epocă, pământenii înșiși o numesc tehnocrație.

    Oamenii infectați cu acest virus denumit moarte suferă o metamorfoză care-i face din ființe raționale, iraționale. S-au adunat în număr foarte mare pe suprafețe relativ reduse de pământ, unde și-au ridicat locuințe care par niște cavouri de piatră, clădite unele peste altele...aceste conglomerate de munți le-au numit orașe.

        În așa-zisele orașe, aerul era irespirabil, apa nepotabilă, iar hrana neproaspătă. Parte din organele ființei umane, încă din timpul vieții, începea să putrezească și să se descompună...

     ...Dar, cel mai incredibil rămâne faptul că acest virus -moartea- le-a insuflat oamenilor convingerea că ei nu sunt veșnici, ci vremelnici într-un așa-presupus spațiu.

        Acțiunile oamenilor epocii tehnocrate au transformat tot mai mult Terra în cel mai fetid, fumegos și murdar punct din Univers. Însă Intelectul Suprem tot aștepta ceva... și nu nimici acest punct răufăcător...

          ...În haosul incredibil care guverna conștiința oamenilor de pe Terra, dintr-o dată și-au făcut apariția oameni capabili să înțeleagă... Acești oameni nu și-au schimbat comportamentul față de creațiile terestre nici cu ajutorul cuvintelor, nici cu cel al dogmelor religioase. Ei au început să-și schimbe modul de viață. Fără să pătrundă ei înșiși măreția creației lor, au numit această acțiune fondarea Vetrei Familiei. 

           Ei încă nu înțelegeau că, atingând Pământul cu o nouă conștință, trezeau planetele Universului. Că pentru ei nu va mai exista moartea. Iar urmașii copiilor de ei zămisliți aveau să-i cheme zei. Ei doar își întremau Vetrele Familiilor lor pe Terra. Intelectul Universal le urmărea mișcările emoționat, încremenit. Atfel  a venit vremea în care oamenii de pe Terra au început să trăiască în încântătoarele lor Vetre...” ( citat din seria Cedrii Sunători ai Rusiei de Vladimir Megre, cartea a 8-a Noua civilizație,  cap. Iubirea - Făurarul lumilor, pag. 236-240) 

       Cărțile le puteți cumpăra de la magazinul Vatra Familiei EmiliAna, la cel mai bun preț de pe piață: 190 lei pachetul + cadou!

    

Podea din lut şi paie

    Vara ce a trecut a venit momentul ca (în sfârşit!) să încep finisajul primei camere ce avea să fie dormitorul nostru. Aveam emoţii pentru că era prima dată când puneam şi eu mâna (şi picioarele :) ) la frământatul lutului. Am tras cu ochiul la meşterii ce au ridicat zidurile şi am făcut ca ei. Trebuia să aleg un loc drept sau puţin adâncit şi fără să folosesc prelată, aşa că eu m-am pus lângă dealul de argilă la bazele căruia se formase o mică albie. Am tras cu sapa pământul acolo, l-am sfărâmat tot cu sapa şi am turnat apă peste el până a fost tot ud. Am lăsat cam o oră-două ca lutul să tragă bine apa, să ajungă şi la eventualii bolovani rămaşi. Între timp am acoperit cu o prealată căci soarele începea să se ridice deasupra lui. Beneficiam de umbră doar în primele ore ale dimineţii. După timpul ăsta am mai adus apă şi am umezit din nou iar apoi... momentul mult aşteptat: Au intrat picioarele în acţiune! Am dansat şi tot dansat, am spart cât mai bine bolovanii până s-a făcut o totul o pastă, un pic moale. Era nevoie să fie moale căci urmau paiele care absorb tot surplusul de apă. Şi... am continuat dansul. Sentimentul a fost de nedescris! Bucuria că lucram pentru mine, răcoarea lutului pe o zi călduroasă de vară iar gândul mă purta în trecut şi simţeam profunda legătură între mine şi bunicile mele care au făcut cândva acelaşi lucru. Şi cumva şi fetiţa mea Ana simţea cât de important este ca energia şi amprenta familiei să fie transmisă din generaţe în generaţie, căci mi-a declarat că ei i-ar plăcea ca această casă pe care o ridicăm acum, să dăinuiască până la următoarea mea întoarcere pe pământ (în vatra familiei mele). În acest context au atât de mult sens vorbele Anastasiei când vorbeşte despre cât de important este ca omul să aibă un loc cunoscut de el în care să se întoarcă şi nu la întâmplare, aşa cum se întâmplă cel mai adesea. Astfel se pierde în conştiinţa noastră cine suntem, care ne sunt rădăcinile şi care este rolul nostru pe pământ.

    Eeeh! Dar gata cu sentimentalismele şi să ne întoarcem la partea practică a... lutului.

    Deci aici este lutul gata de a fi folosit:

   În cameră, după un strat de pietriş cam de 10 cm, care în timp s-a bătut bine prin călcări repetate, a urmat un strat de fân pentru un plus de izolaţie şi peste el, lutul. Deşi se recomandă ca lutul să fie pus tot dintr-o dată pentru a nu forma crăpături ulterioare, eu nu am reuşit. Manevrarea lui fiind destul de obositoare, iar eu cu muşchii destul de nepregătiti, aşa că mi-a luat cam cinci zile să îl pun în toată camera.

  

    Peste câteva zile, cu ajutorul scândurilor am putut să continui finisarea pereţilor. S-a uscat aproape complet în vreo două luni. Dar pentru că venea deja toamna şi noi vroiam deja să ne mutăm, am amânat  finisajul definitiv al podelei pentru vara aceasta. Între timp podeaua s-a crăpat destul de mult semn că este foarte bine uscată, iar aceste crăpături nu deranjează, dimpotrivă vor face priză bună cu următorul strat. 

     A fost o experinenţă minunată pe care vara asta o voi trăi din nou. Abia aştept!

Viaţa ca o vacanţă!

  În sfârşit! S-a aşternut zăpada şi în sătucul nostru. Şi e atât de minunat totul în jur! Căci, deşi natura este măreaţă în orice formă a ei, strălucirea zăpezii îi amplifică frumuseţea şi măreţia. Dar cel mai frumos lucru este că eu şi copiii mei trăim în această splendoare a naturii în fiecare zi. Şi nu ne bucurăm de ea pentru un week-end sau pentru o săptămână de vacanţă, ci am ales să ne bucurăm de ea toată viaţa. Să ne trăim viaţa ca o lungă şi binefăcătoare vacanţă şi să o trăim chiar în mijlocul unui loc care ne îmbrăţişează efectiv. Curtea noastră largă care ţine căsuţa în centru, culmile care ne înconjoară...

                                                Emi, Ana şi Calu

                                                        Bucurie!

                                                                   Satul

   
                                                                    De aici răsare

                                                       şi aici apune soarele.

                                              "La copcă" în mini-lacul nostru îngheţat.

        Iar apa este atât de curată încât o folosim la toate nevoile, mai puţin pentru băut.

Omuleţul lui Emi

Omuleţul Anei

                                                                        Lacul-patinoar

Peisaj din dormitor 

Un apus ce anunţa venirea iernii

Tradiţionala Căpriţă (Emi) confecţionată de noi şi cu care am întâmpinat Anul Nou şi deasemenea venirea iernii.

   Deşi mai avem mult de lucru până când grădina noastră va deveni un loc care să ne aducă autosuficienţa, noi măcar am început. Trăind aici, pentru copii deja se conturează ideea că viaţa nu poate fi altfel, decât ca o vacanţă fără sfârşit şi cel mai bun sistem de viaţă va fi cel pe care şi-l crează singuri.