Viaţa ca o vacanţă!

  În sfârşit! S-a aşternut zăpada şi în sătucul nostru. Şi e atât de minunat totul în jur! Căci, deşi natura este măreaţă în orice formă a ei, strălucirea zăpezii îi amplifică frumuseţea şi măreţia. Dar cel mai frumos lucru este că eu şi copiii mei trăim în această splendoare a naturii în fiecare zi. Şi nu ne bucurăm de ea pentru un week-end sau pentru o săptămână de vacanţă, ci am ales să ne bucurăm de ea toată viaţa. Să ne trăim viaţa ca o lungă şi binefăcătoare vacanţă şi să o trăim chiar în mijlocul unui loc care ne îmbrăţişează efectiv. Curtea noastră largă care ţine căsuţa în centru, culmile care ne înconjoară...

                                                Emi, Ana şi Calu

                                                        Bucurie!

                                                                   Satul

   
                                                                    De aici răsare

                                                       şi aici apune soarele.

                                              "La copcă" în mini-lacul nostru îngheţat.

        Iar apa este atât de curată încât o folosim la toate nevoile, mai puţin pentru băut.

Omuleţul lui Emi

Omuleţul Anei

                                                                        Lacul-patinoar

Peisaj din dormitor 

Un apus ce anunţa venirea iernii

Tradiţionala Căpriţă (Emi) confecţionată de noi şi cu care am întâmpinat Anul Nou şi deasemenea venirea iernii.

   Deşi mai avem mult de lucru până când grădina noastră va deveni un loc care să ne aducă autosuficienţa, noi măcar am început. Trăind aici, pentru copii deja se conturează ideea că viaţa nu poate fi altfel, decât ca o vacanţă fără sfârşit şi cel mai bun sistem de viaţă va fi cel pe care şi-l crează singuri.

Pământul meu

     Cu mulţi ani în urmă, într-o zi însorită de primăvară, priveam la un frumos imaş verde şi visam să am şi eu unul la fel, să fie pământul meu. 

   Dar în timp am uitat de acest vis, lumina lui fiind eclipsată de strălucirea artificială a vieţii de la oraş, visul ascunzându-se într-un loc îndepărtat al inimii mele. Apoi, când sclipirea oraşului pentru mine a început să dispară şi nu mai puteam desluşi viitorul meu şi mai ales al copiilor mei, el, visul despre pământ, a început să răzbată şi să câştige din nou loc de frunte în inima mea. Iar acest vis despre pământ s-a clarificat şi materializarea lui s-a accelerat după ce am citit aceste cărţi minunate:  Cedrii Sunători ai Rusiei de Vladimir Megre. Prin intermediul lor, o femeie pustnică din Siberia, pe nume Anastasia îmi dădea nişte informaţii care şocau tocmai prin simplitate şi prin uşurinţa cu care se puteau aplica. De la ea am înţeles că de fapt tot ceea ce auzisem eu până atunci despre diete,  religie, spiritualitate, astrologie, ştiinţă, erau doar nişte frânturi dintr-un întreg. Şi că, doar acest întreg este panaceul universal care vindecă şi desăvârşeşte fiinţa omenească şi care o poate readuce la condiţia în care a fost la începuturile creaţiei. Iar acest întreg nu era altul decât Pământul! Atît de...ridicol de simplu. Toate ştiinţele, toate descoperirile şi evoluţia umanităţii păreau, după ce am citit aceste cărţi, nişte iluzii. Nu era nimic de inventat, de aflat, de teoretizat. Totul era deja sub nasul nostru: Pământul! Dragul nostru pământ care ne dă aerul, hrana şi casa! O singură condiţie era de îndeplinit, să facem dintr-o bucată de pământ locul nostru personal. Să-l iubim, să-i dăm îngrijire deplină, să o cunoaştem bine şi să o lăsăm să ne cunoască, căci:

       ,,Ar putea ca şi tot Pământul să fie Patria fiecărui om ce trăieşte şi tot Universul să-l fi putut mângâia, doar că pentru a uni toate planurile existenţiale într-unul singur este necesar un punct. Acel punct, patria sa să se cheme şi în ea Spaţiul de Iubire să fie creat şi atunci tot ce-i mai bun în Univers se va revărsa peste el. Prin spaţiul Patriei tale. Alături de tine, prin acest punct, Universul îl vei simţi. Neîntrecută putere vei avea, în alte lumi despre asta vor şti. Pe tine, cu toţii ţie-ţi vor sluji, aşa cum Dumnezeu, al nostru Creator a vrut." (citat din vol.4 Creaţia, pag.156, din seria Cedrii Sunători ai Rusiei)

       Aşa că, într-o altă zi de primăvară, cu copii, cu părinţi, cu căţei, cu un munte de bagaje, cu neînţelegere şi nedumerire din partea celor dragi mie şi în sufletul meu cu un dor de pământ de nestăvilit am plecat spre locul ce avea să devină Patria mea, Spaţiul meu de Iubire,  Vatra Familiei EmiAna (după numele celor doi copii ai mei).

         Pământul... nu l-am ales eu ci ţin să cred că el m-a ales pe mine. Eu, căutam doar oamenii cu acelaşi dor nebun de pământ alături de care să-mi trăiesc visul. Şi, deşi în ziua în care l-am cunoscut nu m-am ridicat la nivelul aşteptărilor lui. Eram obosită, cu gândurile răvăşite de însăşi momentul schimbării, de cârcotelile celor dragi şi deşi cerul gri şi stropii reci de ploaie de toamnă nu îl avantajau nici pe el să se prezinte frumos, m-am simţit totuşi onorată să calc pe el şi deja l-am simţit ca fiind al meu. Iar în sinea mea îmi ziceam că nici cu proprietarul nu vreau să negociez prea mult. Ce mai era de negociat când, în faţa mea, era tocmai acel pământ despre care eu visasem cândva, era pământul meu! Era pământul în care aveam să îmi cresc copiii, era pământul care avea să ne hrănească şi să ne adăpostească, era pământul care avea să îmi aducă vecini buni cu care să creem o infrastructură corectă pe care copiii noştri şi generaţiile viitoare să se poată baza, să poată îngriji şi desăvîrşi mai departe vatra familiei. Deci acest pământ, nu putea fi ceva pentru care eu să mă târgui sau să mă îndoiesc că nu ar fi bun sau nu este pe placul meu. (Căci am văzut cum unii din cei ce îşi doresc o astfel de viaţă, când vine vorba de pământ au îndoieli în privinţa preţului, se târguie de parcă şi-ar cumpăra o cămaşă şi vor ca locul respectiv să le dea trăiri fantastice şi dacă se poate să arate deja ca un colţ de rai. Dar merităm noi oare să primim un colţ de rai gata făcut? Am exploatat până acum pământul şi o facem şi în continuare oricum, indiferent de viaţa pe care alegem să o ducem, dar avem pretenţia la perfecţiune.) Priveam deci cu emoţie în jur să văd cu ce mă întâmpină şi, deşi nu i-am văzut bogăţia chiar atunci, i-am simţit energia de pământ dornic să simtă din nou pe el mâini harnice şi iubitoare. Să-şi poarte cu mândrie o multitudine de plante, care să se întreacă între ele în a-i face pe plac stăpânului. Să audă din nou ciripit de multe şi diverse păsări, zumzăit de bondari şi albine şi glasuri pure de copii. El îşi aştepta de multă vreme stăpânii care îl abandonaseră (dar care îşi luau în acelaşi timp bani frumuşei pe el prin fondurile APIA). Am ştiut atunci că îi pot întoarce toate acele lucruri pe el, că asta căutam şi eu să fac şi de atunci am devenit stăpâna lui. Acum, sunt fericită că îl am, şi mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de el. Deşi nu o fac, îmi vine să mă aplec şi să-l sărut de fiecare dată când intru pe el.

         Anastasia recomandă ca suprafaţă ideală pentru o familie un hectar de pământ, să nu fie mai puţin dar nici să fie cu prea mult mai mare.

        ,,Întreaga taină, într-o absurdă simplitate se concentra...:

        -Mai întâi alege-ţi din toate posibilele locuri care să-ţi placă de pe Pământ cel mai plăcut loc ţie. Locul în care tu vrei să trăieşti. Locul în care şi copiilor tăi le-ai dori să-şi poată a lor viaţă să-şi trăiască. Şi alor tăi strănepoţi, o plăcută amintire de tine tu le vei lăsa. În acel loc clima plăcută ţie va trebui să-ţi fie. În acel loc un hectar de pământ pentru veşnicie tu să-ţi iei." (citat din vol. 4 Creaţia, pag.172, din seria Cedrii Sunători ai Rusiei)

     

        De ce un hectar, s-ar întreba acum unii şi m-am întrebat şi eu? De ce nu mai mult sau nu mai puţin? Apoi am înţeles, mai ales de când locuiesc într-un sat în care oamenii deţin suprafeţe mult mai mari de un hectar şi îi văd cum aleargă toată vara de la o parcelă la alta şi parcă tot mai săraci sunt, că tocmai pentru a nu fi împovărat omul cu prea mult dar să trăiască şi în belşug în acelaşi timp un hectar este ideal pentru a putea fi ţinut sub control de o familie. Iar ştiinţific este deja dovedit că un hectar de pământ este minimul de suprafaţă ce poate alcătui un microclimat perfect. Căci uite unde s-a ajuns în societatea de azi pentru că am uitat de pământ, se trăieşte numai în extreme. Ori în prea mult ori în prea puţin. Ori în extaz ori în dezamăgire. Am viciat aerul, apa, hrana. Şi dacă ne gândim şi acceptăm că fiecare fiinţă de pe pământ are nevoie de o suprafaţă specifică necesară pentru habitatul ei, cum este posibil ca omului să-i ajungă pentru el şi familia sa, ca spaţiu de trai, o suprafaţă de câteva zeci de metri pătraţi? Cum se poate hrăni? Nu se poate, bineînţeles. Este dependent de alţii. Altcineva trebuie să îi crească hrana. În totalitate. Din fericire aud tot mai mulţi oameni în ultimul timp precum preoţi, doctori, nutriţionişti, oameni de ştiinţă, care confirmă că a-ţi creşte hrana cu propriile mâini este soluţia ideală pentru o viaţă echilibrată. De aceea creşte în inima mea speranţa că tot mai mulţi oameni se vor întoarce la pământ cu această nouă conştiinţă de a privi pământul ca pe un panaceu universal. Că tot mai mulţi oameni îşi vor asuma responsabiliitatea de a înnobila faţa planetei noastre dragi, Pământul. Şi prin urmare reiese tot mai mult că Anastasia nu a greşit spunând că omului îi lipseşte un singur lucru pentru a fi un om desăvârşit, şi acel lucru este pământul lui, Vatra Familiei lui în care să trăiască, din care să se hrănească şi prin care sufletul lui să dăinuiască.

       
       Înainte, cu toată strălucirea civilizaţiei noastre, viitorul îl vedeam ca prin lumina unei flacări de lumânare gata să se stingă. Anastasia însă, cu visul ei despre pământ a aprins lumina în viitorul meu şi al generaţiilor viitoare. 
      Îţi mulţumesc Anastasia pentru frumosul tău vis!
      

Grădina cultivată

   Dacă din grădina noastră vrem să mâncăm aceleaşi fructe şi legume pe care de regulă le cumpăram, vom descoperi că într-adevăr grădinăritul şi aranjarea peisajului sunt artă şi ştiinţă în acelaşi timp. După cum spune Anastasia peisagistica este singura artă şi singura ştiinţă care ar fi trebuit să fie dezvoltată şi studiată de om chiar din primordialitate, căci pentru a ajunge la nivelul în care doar întinzi mâna şi culegi acum ne trebuie o experienţă de o viaţă.
    Prin urmare eu, cu puţina mea experienţă, nu am făcut mare lucru în grădina de anul trecut. Am semănat muuulte seminţe şi am cules... puţine roade. Dar chiar şi aşa,

      m-am bucurat de fiecare nouă frunză a copăceilor plantaţi

     am mângâiat cu ochii micul lan de floarea-soarelui

     şi pe cel de ovăz

     m-am bucurat de parfumul florilor

     de culorile lor

     am savurat delicioasele zmeurele

     ceapa şi usturoiul ne-au condimentat prânzurile

     ridichile au fost delicioase iar mazărea a fost savurată direct din grădină

     dovlecelul a fost atât de dulce...

       cartofii au fost baza multor mâncăruri (iar pe o mică parcelă am experimentat şi cartofii în paie)

     dulcile roşii au fost doar de gustare, iar porumbul şi fasolea verde au fost deliciile sfârşitului de vară

     Deci, dacă trag linie, aş zice că prima recoltă din Vatra Mea a fost chiar îmbelşugată, având în vedere că nu am făcut pentru toate astea mai mult decât să le plantez. Nu am pus îngrăşăminte, nu am plivit, nu am săpat printre ele. Am pus căteva paie la rădăcina roşiilor şi atât. Sigur că toate aceste legume nu au asigurat nici pe departe necesarul nostru alimentar dar acest puţin, pe lângă faptul că din punct de vedere nutriţional depăşeşte toată hrana din afara grădinii noastre, energiile ce se nasc din legătura cu propria grădină sunt atât de binefăcătoare. Cu multă  iubire, observare, înţelegere şi conectare cu pământul de la an la an recoltele vor fi tot mai îmbelşugate, iar armonia dintre familia mea şi natură, univers, se va restabili. Dar, asta este aventura care de abia de acum încolo începe...

Ce este Vatra Familiei?

      Vatra Familiei este acel loc în care o familie îşi perpetuează neamul de la generaţie la generaţie. Este locul unde omul se naşte, trăieşte, moare şi este îngropat. Într-un astfel de loc prezentul este trăit în energia binefăcătoare a trecutului şi cu perspectiva continuităţii şi a nemuririi în viitor. Deşi un astfel de loc lipseşte aproape tuturor oamenilor moderni, dorul de el a rămas, dovadă fiind multele poezii, cântece, picturi pe care ai noştri  Eminescu, Enescu sau Tonitza le-au adus în atenţia noastră tocmai ca urmare a acestui dor de vatră natală. Tocmai pentru a nu ne lăsa nici pe noi să uităm cât de importantă este. Însă noi, din păcate am făcut din ele doar obiecte de studiu pentru copii dar nu le-am şi transpus în mediul lor de trai.
     Acum, Vatra Familiei a devenit un proiect colectiv ce are ca obiectiv formarea de noi comunităţi  de oameni a căror Vetre Familiale se alătură una de alta şi crează o alternativă a vieţii la oraş, în care omul din consumator devine producător şi în timp devine autosuficient. Acest proiect s-a născut din visul Anastasiei de a vedea din nou pe pământ familii fericite, sănătoase, preocupate de îngrijirea şi iubirea mamei pământ şi nu de exploatarea ei. Acest proiect reabilitează condiţia umană, aduce omul la propriu cu picioarele pe pământ şi în acelaşi timp omul dă voie pământului să se vindece.

      Dar ce este o comunitate? Unora acest termen le naşte suspiciuni ducându-i cu gândul la separatism sau sectă.

      Deci o comunitate este un loc în care oamenii se adună pentru a trăi împreună, căci puţini sunt cei care au curajul să vieţuiească complet izolaţi pe undeva. Şi în funcţie de numărul celor care formează comunitatea, poartă numele -de la mic spre mare- de cătun, sat, comună, oraş. Şi totuşi aceste noi comunităţi nu sunt precum celelalte datorită unui singur fapt: Idealul lor comun este să trăiască în armonie cu natura, fiecare familie să îşi refacă legăturile cu ea şi să îi redea diversitatea pe care i-a luat-o de-a lungul timpului. Idealul acesta s-a născut din visul Anastasiei care reiese din toate cel 9 cărţi ale sale scrise de autorul Valdimir Megre, intitulate Cedrii Sunători ai Rusiei. , iar el a devenit o mişcare atât de puternică în lume şi mai ales în Rusia încât sute de noi sate s-au format până acum.

       Anastasia spune că schimbarea unei societăţi trebuie începută de la bază. Iar baza societăţii este nucleul familial. O societate cu nuclee sănătoase formează o societate sănătoasă. Astfel oamenii trebuie să-şi reevalueze condiţia lor umană, felul în care să trăiască, iar formarea unui cadru familial corect, care să asigure autosustenabilitate este începutul. Pentru a face primul pas trebuie început în ordinea corectă şi anume cu pământul, cel care ne susţine nouă viaţa. Întorcându-ne conştient, cu iubire şi încredere la pământ perspectivele pentru viitor vor deveni tot mai clare.

  Pentru început, fiecare familie care a devenit conştientă că viaţa pe pământ trebuie să fie în armonie cu pământul, are nevoie să se împroprietărească cu un hectar de pământ (am zis aici de ce). Să-şi planteze un gard viu şi să împădurească suprafaţa grădinii cu mai mult de jumătate. Să sape un iaz pentru umiditate. Să-şi facă o căsuţă după confortul său. Să îşi planteze toate plantele şi copăceii preferaţi. Să păstreze şi să mai adauge cel puţin 300 de plante spontane pentru a se crea un microclimat perfect, astfel tot mai uşor plantele se vor susţine una pe alta iar munca noastră în grădină va fi simplificată tot mai mult. Să facă în grădină cuibare pentru câteva găini , tot în grădină să facă posibilă creşterea unei căpriţe şi să crească câteva familii de albine. Dacă este necesară, în toate astea tehnologia să fie aplicată, şi răul în bine să fie transformat. Într-un astfel de loc, treptat familia va fi de sine stătătoare, de tot mai puţine lucruri va avea nevoie din exterior şi va fi capabilă să dea mai departe din belşugul ei. Iar copii şi nepoţii cu uşurinţă vor putea îngriji toate astea, şi nu cu munca grea şi istovitoare făcută de bunicii noştri. Muncă pe care nu şi-au dorit-o nici ei pentru noi şi astfel, fără să-şi dea seama ne-au luat lucru cel mai de preţ: Vatra Familiei noastre. Căci, spune ea, ceea ce a generat dezechilibrul în care este societatea umană de acum, mai ales cea civilizată, este lipsa din viaţa omului a unui loc pe pământ, personal, impregnat cu energia iubirii părinţilor,  a bunicilor şi străbunicilor şi în care el, la rândul lui să-şi ducă viaţa sa şi să ofere mai departe, cu iubire, condiţii bune de trai pentru generaţiile viitoare,  un loc care se numeşte Vatră a Familiei sau Spaţiu de Iubire. Prin urmare propune oamenilor prin aceste cărţi, să-şi întoarcă faţa cu iubire şi încredere către pământ, să îşi ia o bucăţică din el şi acolo să îşi întemeieze acest lucru ce îi lipseşte cel mai mult şi fără de care controlul asupra vieţii lui nu-i mai este în propriile mâini şi anume să-şi întemeieze Vatra Familiei. Acest pas fiind făcut multe lucruri se vor restabili atât pentru el cât şi pentru planeta mamă. Seminţele de plante vor reveni la forma lor primordială prin semănarea lor repetată, an de an. Pământul îşi va recăpăta pădurile prin plantarea numeroşilor copaci pe pământurile proprii. Prin urmare aerul va deveni tot mai purificat şi mai înmiresmat. Traiul pe propriul pământ va elimina treptat nevoia de produse a căror prelucrare necesită deversări chimice în ape, prin urmare apele tot mai curate vor deveni. Hrana de prima mână care se va consuma din propria grădină va vindeca şi hrăni în adevăratul sens al cuvântului nu numai omul dar şi albinele, păsările şi alte vieţuitoare vor beneficia de lucrarea lui. Iar sămânţa umană deasemeni va reveni din ce în ce mai mult la puritatea ei primordială.

    Apoi, cu vecini pe măsură se vor crea infrastructurile necesare pentru ca viaţa în comun să acopere toate nevoile sociale, printre care cele ce privesc educaţia copiilor. Şi abia atunci, când satele se vor naşte unul după altul, când dovezile că oamenii se întorc la pământ vor fi puse în faţă, se vor putea formula şi propune legi. Legi care să protejeze aceste sate, legi care să-i împroprietărească pe cei ce nu au posibiliatea să îşi cumpere pămâtul.

    Modelul peisagistic într-o Vatră de Familie ar trebui să arate cam aşa, pentru o se asigura autosuficienţa din grădina proprie şi un microclimat cât mai echilibrat:

      Deci, visul ei a devenit fapte şi tot mai mulţi oameni întemeiază astfel de sate, care treptat vor deveni comune, apoi oraşe, iar noile oraşe le vor înlocui pe cele vechi şi societatea va deveni precum oamenii din noile oraşe. Adică înfloritoare, îmbelşugată şi ferictă! Şi iată cum un sistem pică şi altul se ridică pentru că sistemul suntem noi, oamenii şi doar noi stabilim cum vrem să trăim.
    Şi de ce atât de mulţi oameni au adoptat acest ideal? Pentru că resptectă intimitatea fiecărei familii. Pentru că îi dă libertate să aibă personalitate proprie şi continuitate. Pentru că garantează copiilor un cadru în care să-şi dorească să rămână şi când vor deveni adulţi, înconjuraţi fiind de energia familiei şi de cea a prietenilor din copilărie şi pentru că se formează un sistem sănătos de viaţă care le satisface toate nevoile şi în care ei se pot integra, necesară fiind doar o singură condiţie: Aceea de a iubi la rândul lor pământul.