duminică, 5 aprilie 2015

Soba-rachetă (rocket stove)

        O altă construcţie din lut e care eu o apreciez foarte mult este soba. Deşi structura de bază este din cărămizi (tot lut de fapt), exteriorul din lut al sobelor este un finisaj care îmi place pentru posibilitatea modelării după dorinţă, pentru aspectul estetic şi pentru costurile scăzute. Prin urmare, mi-am făcut curaj să îmi construiesc şi eu pentru prima oară o astfel de sobă şi am ales ca model o soba-rachetă. Am considerat că pentru un neprofesionist, aşa cum eram eu, este cea mai uşoară sobă. Şi aşa a şi fost. Soba mi-a reuşit! Deşi, atunci când căutam mai multe informaţii şi îndrumări despre ce sobă să fac, forumul despre sobe nu dădea sobelor-rachetă prea multe şanse de reuşită.
       Un singur defect are din cauza hornului însă, care este vechi şi în zilele când nu este prea rece sau nu este vânt, soba scoate destul de mult fum. Un ventilator pentru horn ar fi rezolvat problema. Dar, chiar şi aşa, sunt extrem de mulţumită de ea şi ma lăudat-o toată iarna pentru căldura cu care ne-a înconjurat.

                                                              prima probă - afară

începutul (au intrat cam 70 de cărămizi semirefractare)


  turnul de călură asecendentă izolat cu rumeguş în amestec cu argilă, învelit cu folie de tablă zincată


acelaşi amestec izolator de argilă cu rumeguş şi în jurul tunelului de ardere

...şi pe toată suprafaţa unde avea să fie banca

sub tub şi în jurul lui am umplut cu pietre


am izolat tubul cu amestec de argilă şi nisip, iar de la butoi până la tub am construit cenuşarul (nu s-a strâns însă cenuşă niciodată); până la gura hornului am mai construit un turn iar la baza lui am lăsat o gură pentru cel de al doilea cenuşar dar nici de aici nu am colectat vreodată cenuşă, aşa că ulterior am închis locul cu o bucată de cărămidă
abia acum a fost momentul când, cu mari emoţii am putut să îi fac prima probă şi... a mers!

a urmat modelarea sobei şi a băncii cu amestec din argilă, nisip şi paie 
(focul arde în sobă!)


după ce s-a uscat şi toate crăpăturile s-au format deja, 

am finisat-o cu amestec de nisip fin, argilă şi balegă de măgar, în cantităţi egale



şi munca mi-a fost răsplătită... dimineaţa butoiul şi banca sunt calde după focul făcut seara

aşa arată sobiţa după ce ne-a încălzit toată iarna

                 Poate că nu pare a fi cea mai estetică sobă (cred că este doar o chestie de gusturi, mie îmi place), dar este foarte eficientă (adică încălzeşte trei camere cu maxim, în zilele cele mai reci, trei braţe de lemne) având în vedere minusurile casei: coş vechi, pereţi neizolaţi, soba făcută lângă fereastră şi de-a lungul peretelui exterior. Iar costurile ei sunt foarte mici. Am cumpărat aprox. 100 de cărămizi semirefractare, tubul flexibil de inox şi folia de tablă zincată. Restul: argila, paiele şi bălegarul le aveam. Şi alt avantaj este că poate fi făcută şi de începători. Cartea din care m-am inspirat şi după care am construit soba pas cu pas este cartea lui Ianto Evans, Rocket Mass Heaters. Indirect, îi mulţumesc pentru inspiraţia şi informaţiile oferite şi la rândul meu vă încurajez să o construiţi şi voi. Merită tot efortul!

15 comentarii:

  1. Arata extraordinar! Felicitari! Am totusi cateva nelamuriri: cate lemne intra in soba la o alimentare si cum o alimentati. Lemnele sunt asezate ca intr-o soba normala? Succes si spor in continuare va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc!
    Soba se alimentează prin deschizătura rotundă care se vede în faţă. Ridic capacul cu o mănuşă, căci este fierbinte şi pun lemnele vertical, apoi pun capacul lăsând puţin loc pentru tiraj. În ultima poză se observă focul prin acea deschizătură.

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne ajuta
    Este o buna idei e de încălzire
    Sa auzim de bine

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi puteti da si mie niste dimensiuni exacte ale sobei o schita mai detaliată ii stiu principiul de functionare dar nu si cotele ce trebuie folosite va multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa cum am scris şi în postare, pentru realizarea sobei am urmat paşii descrişi în cartea lui Ianto Evans, Rocket Mass Heaters. Cartea o găsiţi şi tradusă aici: https://cartidintei.wordpress.com/2013/05/22/04-ianto-evans-leslie-jackson-incalzitoare-cu-masa-termica/

      Ștergere
  5. De ce trebuie tubu ridicator izolat este chiar necesar sau merge si fara izolatie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă te referi la turnul de căldură ascendentă, atunci trebuie izolat pentru acumularea de căldură dar şi pentru a rotunji forma turnului căci fumul trebuie să aibă o alunecare uşoară între peretele butoiului şi turn. Pentru informaţii mai clare citiţi cartea. Eu am construit soba strict după acel model.

      Ștergere
  6. In locul butoiului nu poate fi construit ceva din caramida?

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna ziua, imi puteti spune cum a-ti incalzit in 3 camere cu aceeasta soba?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Camerele sunt una după alta. Soba este în cea din mijloc. Butoiul radiază căldura și în prima cameră, iar în ultima care este mică se încălzește și de la hornul care trece prin perete.

      Ștergere
  8. 1) Cum s-a comportat soba in iarna ce a trecut? 2) Au mai aparut fisuri dupa ultimul finisaj? 3) Scoate fum in camera cand aprindeti focul?, dar in functionare normala? 4) Cand aprindeti focul, mai intai amorsati? 5) La ce temperatura ajunge butoiul? 6) Ce autonomie are o incarcatura de lemne? Pun aceste intrebari pentru ca vreau sa imi construiesc si eu o astfel de soba si am anumite neclaritai sau dubii legate de anumite aspecte. Va multumesc in prealabil pentru un eventual raspuns!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am folosit soba doar o iarnă, acum nu mai locuiesc acolo. Da, au apărut fisuri după finisaj. Fum a scos când aprindeam focul doar atunci când afară nu era destul de rece sau vânt. Părerea mea este că un dispozitiv pt tiraj montat la capătul hornului ar fi rezolvat problema. Eu nu am încercat. Și calea lungă poate a contat pt fumul ce ieșea, 2,5 m orizontali în cameră plus 5 m ai hornului verticali. Câteodată am și amorsat, în funcție de temp. de afară.Temperatura butoiului era deasupra până la punctul de fierbere al apei.Încărcătura de lemne variază de la lemn la lemn, în funcție de ce esență erau. Nu aș putea spune exact. Cred că multe lucruri se vor clarifica atunci când veți face soba. Părerea mea este că merită tot efortul dacă se rezolvă problema tirajului.

      Ștergere
    2. daca sunteti interesat va pot ajuta.eu am construit asa ceva in mai multe forme.

      Ștergere