Deşi ştiam lucrul acesta, în ultimii doi ani de educaţie acasă am primit din nou confirmarea că învăţarea spontană, din dorinţă proprie este cea care dă cele mai bune rezultate şi satisfacţii în acelaşi timp. Am ales acest tip de educaţie, adică cea de acasă mai exact neşcolirea (unschooling), pentru că nu mi se mai părea normal să-mi alin băiatul (singurul care a ,,beneficiat" de genul clasic de învăţare numit şcoala) cu fraze de genul: ;,Lasă că mai ai puţin şi iei vacanţă" sau ,, Iar ai prea multe teme şi faci la matematica de clasa a 3a probleme pe care eu le făceam în clasa a 5a" etc. Îmi doream pentru ei posibilitatea să-şi aleagă singuri lucrurile despre care vor să înveţe, să îşi găsească metodele proprii, aşa cum o făcuseră şi până la vârstele considerate preşcolare, desigur cu încurajările şi susţinerea mea permanentă. Doar socializarea nu mai era un motiv îndeajuns de puternic pentru a-mi regimenta copiii, iar obţinerea diplomei ar fi trebuit să nu cadă pe umerii lor ca o povară doar din cauză că s-au născut. Acum, prefer să îmi asum eu responsabilitatea obţinerii unor diplome pentru copiii mei, până în momentul când ei singuri îşi vor dori acest lucru, dacă îşi vor mai dori... O societate al cărei sistem de valori este cel bazat pe diplome nu poate fi considerată o societate sănătoasă. De aceea eu am ales să le pun la dispoziţie cât mai multe surse de învăţare (inclusiv cele tehnologice), am ales să îmbunătăţesc spaţiul din jurul lor pentru a le putea oferi aer, apă şi hrană din ce în ce mai curate, am ales să locuiesc între părinţi care au acelaşi ideal ca şi mine, lucru esenţial pentru buna socializare a copiilor, care logic va naşte un alt gen de societate. Aşa cum o visez eu acum...
Şi până acum, în cei doi ani de când sunt înscrişi la HLA, învăţarea a decurs în ritmul lor propriu. Ana (vârsta 7 ani jumate), a învăţat să citească cu Garfield (benzi desenate), a învăţat să scrie căci îi place mult să trimită bileţele sau să facă invitaţii. Emi (vârsta 12 ani), a învăţat engleza foarte bine, la nivel de conversaţie, cu Minecraft (joc video), tot de acolo a acumulat multe informaţii generale despre roci sau despre diferite combinaţii de substanţe. Apoi şi-a exprimat dorinţa să cânte la un instrument de suflat (ocarina) tot prin intermediul unui joc video. A primit ocarina şi într-o oră a învăţat portativul şi un cântecel. Şi spun toate astea nu ca să îi laud pe copiii mei, ci ca să aduc un argument în plus pentru învăţarea liberă (cu susţinere şi grijă atentă din partea noastră), pentru în felul cum decurge ea (pleacă dintr-un punct şi se desparte în mai multe), pentru rapiditatea cu care învaţă atunci când există dorinţa proprie, pentru încrederea pe care trebuie să le-o acordăm lor, copiilor noştri, că şi ei ştiu ce vor şi ce le place să facă. Eu le-am acordat încredere şi niciodată nu m-au dezamăgit şi nici nu au tendinţa de a face ceva greşit (în afară de micile prostiuţe normale vârstelor lor). Prin comparaţii concrete au un bagaj de informaţii generale cel puţin tot atât de bogat precum copii şcoliţi de aceiaşi vârstă ca şi ei. Sunt mândră de ei şi mă bucur pentru alegerea făcută. Astfel, visul meu ia tot mai mult contur!
Mai multe informaţii foarte bine documentate despre alternative în educaţie găsiţi pe blogul Andreei şi al Sorinei.
Eu... voi lăsa imaginile să vorbească:
Natura, obiect de studiu
pictură rupestră făcută de Ana, inspirată din cartea Arta pentru copii
Şi până acum, în cei doi ani de când sunt înscrişi la HLA, învăţarea a decurs în ritmul lor propriu. Ana (vârsta 7 ani jumate), a învăţat să citească cu Garfield (benzi desenate), a învăţat să scrie căci îi place mult să trimită bileţele sau să facă invitaţii. Emi (vârsta 12 ani), a învăţat engleza foarte bine, la nivel de conversaţie, cu Minecraft (joc video), tot de acolo a acumulat multe informaţii generale despre roci sau despre diferite combinaţii de substanţe. Apoi şi-a exprimat dorinţa să cânte la un instrument de suflat (ocarina) tot prin intermediul unui joc video. A primit ocarina şi într-o oră a învăţat portativul şi un cântecel. Şi spun toate astea nu ca să îi laud pe copiii mei, ci ca să aduc un argument în plus pentru învăţarea liberă (cu susţinere şi grijă atentă din partea noastră), pentru în felul cum decurge ea (pleacă dintr-un punct şi se desparte în mai multe), pentru rapiditatea cu care învaţă atunci când există dorinţa proprie, pentru încrederea pe care trebuie să le-o acordăm lor, copiilor noştri, că şi ei ştiu ce vor şi ce le place să facă. Eu le-am acordat încredere şi niciodată nu m-au dezamăgit şi nici nu au tendinţa de a face ceva greşit (în afară de micile prostiuţe normale vârstelor lor). Prin comparaţii concrete au un bagaj de informaţii generale cel puţin tot atât de bogat precum copii şcoliţi de aceiaşi vârstă ca şi ei. Sunt mândră de ei şi mă bucur pentru alegerea făcută. Astfel, visul meu ia tot mai mult contur!
Mai multe informaţii foarte bine documentate despre alternative în educaţie găsiţi pe blogul Andreei şi al Sorinei.
Eu... voi lăsa imaginile să vorbească:
Natura, obiect de studiu
Viaţa la cort
Construim un strat înălţat
Din nou natura, educatoarea perfectă
Meşterim, gătim...
Tartinele Anei
Emi a făcut singur cozonacul!
Brăţări
Construirea unui instrument de numărat şi înmulţit
Activitatea preferată a Anei
Ocarina
La grădina botanică (Cluj)
La salină (Turda)
La patinoar
Activitatea preferată a lui Emi
Sărbătorim la scară foarte mică Ziua Rodului (am dat sărbătorii Înălţării un alt sens)
O parte din cărţile pe care ei le răsfoiesc cu plăcere
Iar cărţile Anastasiei au cele mai bune şi clare poveşti şi informaţii despre viaţă
Educaţia de acasă înseamnă viaţa la propriu cu toată diversitatea şi noutatea fiecărei zile. Aşa trăiesc toate fiinţele pământului, de ce nu am trăi şi noi aşa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu