După mine, pentru copiii noştri, cea mai concretă şi mai stabilă schimbare în sistemul lor de educaţie este formarea de comunităţi în mijlocul naturii în care apoi cu uşurinţă se naşte sistemul de educaţie dorit de noi.
Eu, de aproape trei ani am venit într-un sat doar cu această mare dorinţă, de a creea pentru copiii mei o oază de frumuseţe şi fericire. Şi deşi lucrăm la grădină în fiecare sezon iar din toamna aceasta a fost posibilă mutarea noastră permanentă în modesta căsuţă din lut, realizarea aceasta însă nu este completă, nu pentru ceea ce îmi doresc pentru copii şi nu pentru ceea ce îşi doresc şi ei, căci planul cel mai mare era şi este în continuare acela ca împreună cu alţi părinţi să recreem atmosfera şi viaţa din satele de altă dată, cu cântece şi dansuri, cu sărbători vesele şi profund semnificative, cu meşteşuguri, cu îngijirea pământului, cu o bună socializare pentru tinerii ce sunt dornici să-şi găsească perechea şi prin asta să refacem un sistem care să îi integreze pe ei. Pentru că eu nu cred că vreun copil, devenit adult ar vrea să-şi părăsească prietenii, familia, locurile devenite dragi dacă pentru el s-ar găsi un loc care să-l integreze, care să-l ţină aproape de toate astea şi în acelaşi timp să poată să-şi trăiască şi pasiunile. Iar o comunitate, un sat de acest gen ne poate lua de pe inimă acea piatră a îndoielii că fără diplome nu se poate face nimic. Şi despre diplome aş mai spune ceva, foarte mult conteză şi aspiraţiile pe care le insuflăm noi copiilor, căci satele de odinioară şi autenticitatea vieţii oamenilor de acolo dispar pe zi ce trece tocmai datorită aspiraţiilor insuflate de ei copiilor lor şi din dorinţa ca ei, copiii, să aibă o viaţă mai uşoară i-au împins spre noi culmi. Cele pe care se află societatea modernă azi. Într-adevăr este mai uşor să iei laptele pentru copii de pe rafturile supermarket-urilor decât să îngrijeşti o vacă. Dar diferenţa este că la îngrijitul vacii poate participa toată familia, pe când treburile care doar aparent sunt mai uşoare îi scot pe oameni din sânul familiei, de lângă copii, îi îndepărtează de grădinile lor, nu mai au timp de ele şi implicit de educaţia copiilor, de creşterea hranei. Şi atunci ajung alţii să ne educe copiii, alţii ne cresc hrana. De aceea cred că dacă copiii noştri cresc cu conştiinţa că familia, grădina sunt pe primele planuri şi abia apoi se poate da atenţie pasiunilor, necesitatea de a mai pleca din locurile în care se vor forma aceste sate va dispărea. Pentru că ei vor rămâne nu ca să ne îngrijească pe noi, eventual bătrâni fiind, ci pentru că vor vrea să continue viaţa într-un sat care are ce să le ofere. Şi asta înseamnă echilibru, şi înseamnă că vetrele de familie îşi capătă din nou semnificaţia de altă dată: Locul în care să trăiacă bine, în iubire şi armonie generaţie după generaţie. Locul care nu se părăseşte, locul care nu se vinde.
Viziunea asta a adus-o Anastasia, iar sutele de sate ruseşti care s-au format, inspirate fiind de această imagine a satelor de odinioară, dovedesc cât de corect este ca adevărata schimbare pentru copiii noştri este să o facem de acolo. De la a forma împreună aceste sate. Fiecare astfel de sat în primul rând caută să rezolve problema educaţiei. Şi înfiinţează şcoli sau sisteme proprii de educaţie. Dacă ei au înţeles acest lucru şi îl pot face, cred din toată inima că îl putem face şi noi. Dincolo de aspectul comercial pe care îl văd unii în aceste cărţi sau de aspectul propagandist, de ce să nu ne uităm la faptele lor şi să recunoaştem că într-adevăr această idee de a recreea satele străvechi este o idee bună care a reuşit să strângă atât de mulţi oameni laolaltă, dincolo de orientările lor spirituale, alimentare sau de altă natură. Pentru copii însă şi pentru generaţiile ce vor veni ei s-au unit. Noi suntem atât de aproape de ei ca datini, ca mod de viată. Mulţi dintre noi iubim la fel de mult natura şi tradiţiile încât ar fi păcat să nu considerăm exemplul lor, ca din partea unor fraţi buni. Să ne unim şi noi concret, în fapte. Copiii noştri au nevoie de asta. Alor mei le sclipesc ochii când le povestesc cum poate fi dacă vom fi mulţi, ce viaţă minunată pot avea ei şi copiii lor când locul în care suntem va deveni un sat considerabil. Ne uităm împreună la filmele ruseşti şi visăm la zilele când şi noi vom trăi acel entuziasm şi bucurie care este generat de puterea celor mulţi. Deşi omului nu i se modifică personalitatea în singurătate, noi suntem fiinţe sociale şi poate fi atât de frumos să fim împreună şi să creem pentru copiii noştri.
Filmele acestea le-am mai postat, dar vreau să vă reîmprospătez memoria. Ele sunt despre posibilitatea pe care o avem şi noi de a reface sistemul educaţional al copiilor noştri. Motivul acesta i-a determinat pe ei să se adune, motivul acesta m-a determinat şi pe mine să vin aici. Mă întreb câţi dintre voi, cei care sunteţi preocupaţi de educaţia copiilor voştri a-ţi putea lua în vedere şi această soluţie pentru o educaţie mai bună?
