marți, 17 martie 2015

Grădina spontană

         Deci iată frumuseţea pământului meu drag, pe care eu nu am reuşit să o văd de la prima întâlnire, dar pe care cu mult interes şi bucurie am descoperit-o mai târziu:
        Cei mai impozanţi, care stau ca nişte străjeri de o parte şi de alta a porţii, cei doi bătrâni mesteceni:




        Între mine şi vecini, un loc special, care ne-a oferit cea mai plăcută umbră şi cele mai puternice arome de două veri încoace, alţi doi veterani, de data asta teii:

        De vânturile nordice, grădina este protejată de o perdea tânără de mesteceni şi de o pădurice de carpeni şi stejari.


        Păducelul şi măceşul sunt cam peste tot (ăsta nu este chiar un noroc pentru tălpile noastre dar sunt perfecţi pentru gardul viu ), iar muşuroaiele găzduiesc aromatul cimbrişor. Mirosul lui se simte încă de pe acum şi până târziu în vară; chiar este mirosul specific locului.
        Margaretele ne încântă privirile din diferite colţuri, nu m-aş mai opri din cules:

        Codiţa-şoricelului este prezentă în tufe considerabile:

        Pălăria şarpelui, champinion, frumoasele dar periculoase amanite, hribi şi iuţari, ne-au încântat ochii dar şi papilele gustative tot sezonul:







        Frăguţele, care ne dau emoţii atunci când ne plimbăm prin grădină căci nu am vrea să le stricăm:

       Am văzut insecte rare precum rădaşca şi fluturi deosebiţi. Şi ştiu despre acestea că vieţuiesc doar în locuri nepoluate. Iar copiii au făcut cunoştinţă directă cu drăguţii arici dar şi cu ouăle de şarpe:






       Iată cum, fără să caut ceva anume la pământ am primit mai mult decât aş fi putut spera. Acum îmi este foarte drag şi îl consider cea mai mare bogăţie materială pe care aş fi putut să o am.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu