Trezirea

    Trezirea mea ecologică, a iubirii pentru pământ a început să se producă treptat, din momentul în care au venit pe lume cei doi copii ai mei. Viaţa pe care o trăiam şi tot ce se întâmpla în jurul meu, suferinţa copiilor şi a celor dragi atunci când erau bolnavi, felul în care medicina alopată, la care apelează aproape toată lumea, trata problemele lor, dubiul care mi se năştea în privinţa beneficiilor vaccinurilor când vedeam cât de mult sufereau copiii după ele şi hotărârea să nu le mai fac după ce vaccinul de la 8 luni a declanşat o pneumonie acută fetiţei mele. Problemele de cuplu. Calitatea îndoielnică a hranei ce le-o puneam în farfurie copiilor mei. Superficialitatea vieţii de la oraş în care cele mai mari plăceri se rezumau la a face cumpărături şi a consuma ceea ce s-a cumpărat. Neputinţa de a face ceva bun pentru familie şi mai mult, pentru natură, pentru pământ din acea ipostază de veşnic consumator. Nemulţumirea faţă de sistemul şcolar, faţă de sistemul de viaţă în sine care îmi prefigura mie şi copiilor o viaţă în care scapă şi trăieşte bine doar cine are noroc, cine are multe diplome şi în care valoarea umană nu era un criteriu care să conteze. Religia, care oferea un şablon de viaţă dar nu şi sens al vieţii noastre pe pământ,  în care responsabilitatea faţă de pământ era exclusă din practicile spirituale. Televizorul care ,,zornăia" doar informaţiile pe care ar vrea alţii să le ştim, nu şi cele care ar conta pentru noi, care ne-ar ajuta să ne adunăm gândurile într-unul singur, comun, acela de a trăi bine împreună noi între noi, ca oameni, ca fraţi ce suntem. Toate acestea m-au făcut să înţeleg că doar a aştepta de la alţii, să facă ei binele acela la care visăm cu toţii de fapt, este ceva ce nu are cum să se întâmple, că singura persoană care poate rezolva problemele nemulţumirilor mele sunt chiar eu.
     Aşa că am început să caut alternative medicale precum homeopatia şi medicina naturistă, am început să îmi doresc să trăiesc într-un mediu cât mai deschis, natural, într-o casă mică din lut acoperită cu paie, chiar dacă asta însemna să plec din casa pe care o aveam, chiar dacă asta însemna să las persoane dragi în spate, dar vroiam să fiu cât mai ,,aproape" de pământ, să îmi cresc copiii aşa, liberi, între flori şi animale să îmi cresc hrana cu mâinile mele şi să nu fim singuri, ci alături de alţi oameni cărora şi lor oraşul a început să le facă ,,bătături". Şi iată că dorinţele mele m-au dus în faţa unor cărţi care au făcut ca trezirea mea ecologică şi iubirea faţă de pământ să se concretizeze. Ele m-au făcut să înţeleg că cea mai importantă responsabilitate a unui om, dată de Dumnezeu, este acea de a îngriji cu toată iubirea lui pământul. Şi că lipsa noastră de responsabilitate faţă de pământ a adus la haosul actual ce s-a instalat pe toate planurile.
      Cărţile se cheamă Cedrii Sunători ai Rusiei şi sunt scrise de autorul Vladimir Megre. Ele sunt rezultatul întâlnirii unui comandant de navă  (autorul) cu Anastasia, o femeie pustnică, din Siberia, ea fiind o persoană ce se trage dintr-un neam de oameni pustnici care niciodată nu au trăit în afara pădurii, şi care aduce multă claritate în imaginea pe care ar trebui să o aibă omul despre el însuşi, despre menirea lui pe pământ, despre felul în care ar trebui să relaţioneze cu pământul pentru a se putea restabili relaţia dintre el, omul şi Dumnezeu, dintre el şi univers şi astfel el să cunoască din nou nemurirea, iar planeta vindecare. Şi toate astea sunt reduse simplu la o singură idee, la un singur fapt, acela de a creea un spaţiu propriu şi personal pentru om şi familia sa, impregnat cu iubire şi care se numeşte Spaţiu de Iubire, sau Vatră a Familiei.
     Când am înţeles că pe cât de simplu era de făcut pe atât grabnic este, căci şi eu dar şi pământul suntem în suferinţă, şi că visul despre flori şi animale nu este doar un vis frumos ci este responsabilitatea mea faţă de copiii mei şi faţă de generaţiile viitoare, am ales o bucată de pământ pe care să-mi întocmesc Vatra Familiei, în care am început deja cu iubire să plantez copăceii ce vor umbri leagănul nepoţeilor mei, care le vor curăţa aerul, care le va da lemn pentru căsuţele lor, care îi vor hrăni, care îi vor proteja, vindeca şi încânta cu florile şi miresmele lor an de an, viaţă după viaţă...